Principiul siguranței de putere
O siguranță de putere este una dintre siguranțele electrice care se referă la un aparat electric ce topește materialul cu căldura generată de el însuși și deconectează circuitul atunci când curentul depășește o valoare specificată. Siguranța este un protector de curent realizat prin utilizarea căldurii generate de el însuși pentru a topi materialul după ce curentul depășește valoarea specificată pentru o perioadă de timp, deconectând astfel circuitul.
Principiul de funcționare al unei siguranțe este o simplă ecuație I2R în funcție de timp. Cu cât curentul este mai mare, cu atât timpul de deschidere sau de prindere a siguranței este mai scurt. Disiparea de putere a unei siguranțe este proporțională cu pătratul curentului prin siguranță. Când consumul de energie este prea mare, siguranța se arde. Această caracteristică se aplică și cablajelor protejate cu siguranțe. Dacă căldura generată depășește căldura disipată, temperatura siguranței va crește. Când temperatura crește până la punctul de topire al siguranței, siguranța se va arde, adică circuitul va fi deconectat pentru protecție.
Siguranțele sunt utilizate pe scară largă în sistemele de distribuție a energiei de înaltă și joasă tensiune și în sistemele de control, precum și în echipamentele electrice. Ca protector la scurtcircuit și supracurent, este unul dintre cele mai utilizate dispozitive de protecție.
Clasificarea siguranțelor de putere
Siguranțele de putere fac parte din siguranțe (siguranțe), putând fi împărțite în siguranțe de protecție a semiconductorilor, siguranțe de curent continuu, siguranțe speciale, siguranțe de uz general și separatoare de siguranțe.
Caracteristicile structurale ale siguranței de putere
Structura unei siguranțe de putere este aproximativ aceeași cu cea a unei siguranțe. Este compusă în principal din topitură, înveliș și suport, dintre care topitura este elementul cheie pentru controlul caracteristicilor de topire. Materialul, dimensiunea și forma topiturii determină caracteristicile de topire. Materialele topite sunt împărțite în două categorii: punct de topire scăzut și punct de topire ridicat. Materialele cu punct de topire scăzut, cum ar fi plumbul și aliajele de plumb, au un punct de topire scăzut și sunt ușor de topit. Datorită rezistivității lor mari, dimensiunea secțiunii transversale a topiturii este mare și se generează mai mulți vapori metalici în timpul topirii. Este potrivit doar pentru dispozitive de topire cu capacitate de rupere scăzută. Materialele cu punct de topire ridicat, cum ar fi cuprul și argintul, au un punct de topire ridicat și nu sunt ușor de topit, dar datorită rezistivității lor scăzute, pot fi transformate în dimensiuni de secțiune transversală mai mici decât topiturile cu punct de topire scăzut și generează mai puțini vapori metalici atunci când sunt topite, ceea ce este potrivit pentru siguranțe capabile de puncte de rupere ridicate. Forma topiturii este împărțită în două tipuri: filament și panglică. Schimbarea formei secțiunii variabile poate schimba semnificativ caracteristicile de topire ale siguranței.
